Istoria fondării în România

Primele Surori Oblate Asumptioniste franceze au sosit în România pe 8 Septembrie 1925, la cererea Preasfințitului Valeriu Traian Frențiu – Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea. Excelența sa a încredințat surorilor spre administrare „Internatul Pavelian de fete”, pentru educarea religioasă și umană a elevelor, precum și catehizarea copiilor și a tinerilor din Beiuș.

Cum vocatiile erau numeroase, s-a cerut aprobarea episcopului pentru deschiderea unei case de formare la viața religioasă. În septembrie 1927 este inaugurată casa de formare „Sf. Cruce” în Beiuș.

Surorile erau din ce în ce mai apreciate de către autoritățile locale și ecleziale.  Ele au fost solicitate și în alte dieceze din țară.

La 11 noiembrie 1942 Surorile inaugurează la București căminul studenţesc: „Sf. Monica”. Tot la București în 1946 Surorile iau în primire „Spitalul Asumpţiunii”, care va deveni Spitalul Panduri.Arhiepiscopia de Bucureşti, devenind proprietarul spitalului, propune Oblatelor preluarea administraţiei. Surorile Asumpţioniste erau foarte apreciate de pacienţi şi de medici, pentru dăruirea lor în îngrijirea bolnavilor şi pentru competențele lor profesionale.

În 1946, surorile sunt solicitate să deschidă o casă în Banat, la Tomnatic, unde să lucreze în serviciul comunităţii francofone. Ele au deschis o şcoală primară şi o grădiniţă de copii.

În urma naţionalizării din 1948, surorile din București primesc ordinul să părăsească „Spitalul Asumpţiunii”. Valul arestărilor atinge şi Surorile Oblate Asumptioniste: 3 Surori vor fi arestate și condamnate la închisoare.

Surorile de naţionalitate franceză au părăsit ţara.

Câteva surori românce au plecat în Franta, dar un număr important de surori au rămas în România, trăind dispersate şi lucrând în diferite domenii. Ele nu au mai putut purta costumul. Crucea lui Cristos nu mai este pe piepturile lor, dar El rămâne în inima și în centrul ocupaţiei lor.

Întărirea rândurilor Congregaţiei în România reîncepe în 1985, în clandestinitate.

În anul 1987, în Bacău a fost cumpărată o casă, pe care am numit-o în mod codificat „Castel” . Aici se întâlneau un week-end pe lună, aspirantele și novicele pentru un timp de formare cu maestra lor de novice, Sr. Josefa Erdes,

 Îndată ce această casă a intrat în vizorul securității, a fost schimbat locul de întâlnire, la Parohia nou construită a Bisericii „Sf. Nicolae” din Bacău, sub oblăduirea Părintelui decan Ștefan Erdeș – de pioasă amintire,  fratele Sr. Josefa – Maestra de novice.

Pe 21 noiembrie 1989 în Biblioteca Parohiei, patru novice depun Primele voturi iar alte 9 tinere încep noviciatul. Ceremonia a fost prezidată de Excelența sa Episcop Petru Gherghel, Pr. Ștefan Erdeș, Pr. Dancă Anton si alți preoti, cu o lună înainte de răsturnarea regimului comunist.

După 1989, ramura care a fost tăiată în floare și în plină creștere în 1948, începe încet, încet să reînflorească. Tinere vocații se angajează să-l iubească pe Isus Cristos, Biserica și pe Mama sa Sf, Fecioară Maria, pentru a trăi, a lucra și a vesti Împărăția lui Dumnezeu.

După 4 ani de găzduire în casa parohială, a întâlnirilor de formare în clandestinitate, de către Pr. Decan Ștefan Erdeș, prima noastră comunitate se deschide în Bacău, (cartier Izvoare) pe data de 8 septembrie 1992. Ea va fi sub patronajul «Sf. Monica» și va deveni casa de Noviciat.

Astfel, la 8 septembrie 1992 are loc sfinţirea Noviciatului „Sf. Monica”, liturghia incluzând şi ceremonialul înveşmântării a 9 postulante.

Această casă va deveni leagănul viitoarei Provincii din România.

În această perioadă de reînflorire, am fost ajutate, susținute din punct de vedere uman și financiar de Congregația noastră, de Surorile de la Paris care au trimis în misiune în România surori cu o bogată experiență de viață religioasă pentru a ne transmite carisma și spiritul Oblatelor Asumpționiste.

Timp de 45 ani de regim comunist, singura caracteristică a misiunii surorilor a fost de a rămâne fidele lui Isus Cristos și spiritului Congregatiei, prin rugăciunea și mărturia lor de viață, trăită după mesajul evanghelic.

Chiar de la origini, viața noastră misionară este marcată de experiența de a respira cu cei doi plămâni ai Bisericii : cel latin și cel oriental.

Primele roade ale Primăverii credinței, după perioada catacombelor, sunt deschiderea altor comunități precum și noile apostolate în cele două rituri ale Bisericii romano-catolice  și greco-catolice : Iași, Bacău (4 comunități), București, Suceava, Oradea (2 comunități), Satu Mare.

Carisma noastră de a lucra pentru împlinirea testamentului lui Isus Cristos ‹‹Ca toți să fie una ›› (In17, 21) ne-a motivat să redeschidem comunități și în alte țări de tradiție ortodoxă : Bulgaria în 1993 (la Plovdiv – în rit oriental) și în Rusia în 1994 (la Moscova).

Ca fiice ale Bisericii, după carisma noastră misionară, imediat după formare, unele surori românce sunt trimise în misiune în alte țări : Anglia, Bulgaria, Franța, Israel, Italia, Turcia, Rusia, Brazilia, Cile.

Astăzi Regiunea României are sub responsabilitatea ei surori din trei țări : Bulgaria, Rusia și România. Am făcut și continuăm să facem experiența internaționalității în două sensuri, de a fi primite în alte țări și de a primi surori din alte țări, mai ales în Bulgaria. Astfel ne susținem reciproc și contribuim la consolidarea Congregației noastre internaționale.

Fidele misiunii primite, în România suntem angajate în serviciul Evangheliei și al Împărăției lui Dumnezeu în mai multe domenii :

• în domeniul ecumenic: (- relații fraterne cu călugărițele ortodoxe din Nordul Moldovei, – educarea copiilor și a tinerilor în respectul apartenenței lor religioase, – relații de prietenie și de colaborare cu credincioși catolici și ortodoxi care lucrează în operele noastre, – participarea la diferite comisii ecumenice, etc.).

• în domeniul educativ: învățământ, cateheză, case de primire a tinerelor eleve și studente,
• în domeniul socio – caritativ (copii orfani, vizitarea familiilor sărace sau bolnave, vizitarea deținuților, asistență medicală etc.).

Suntem profund recunoscătoare lui Dumnezeu pentru darul chemării și al perseverenței.

Îi mulțumim din inimă Preasfințitului Petru Gherghel pentru faptul ca ne-a primit în dieceza de Iași cu brațele deschise, ne-a încurajat să continuăm formarea pe timpul clandestinității.

Astăzi putem lucra în diferite domenii în 4 dieceze din țară : dieceza de Iași, București, Oradea, Baia Mare, dar și în alte țări de misiune.

Nu am fi putut iniția și continua întâlnirile noastre de formare fără încurajarea, iubirea și ospitalitatea părintească a Pr. Decan Erdeș Ștefan, care cu riscul de a avea neplăceri, ne-a găzduit pentru week-duri de formare. Domnul să-l răsplătească cu fericirea veșnică alături de el în Împărăția sa. Mulțumim tuturor preoților care ne-au susținut și ne susțin și astăzi în misiunea noastră în serviciul Evangheliei, al Bisericii și al semenilor nostri.

Scrie un comentariu